Un autoturism condus de un român a intrat în coliziune cu una dintre mașinile blindate din coloana oficială a președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, vineri, după de acesta părăsise Vaticanul, unde avusese o întâlnire cu Papa Francisc.
În timp ce coloana se îndrepta spre Palatul Quirinale, unde președintele Joe Biden urma să se întâlnească cu înalți oficiali italieni, inclusiv cu președintele italian Sergio Mattarella, un autoturism condus de un român, în vîrstă de 40 de ani, s-a izbit de una dintre mașinile blindate, scrie Corriere della Sera, citată de Hotnews.
Accidentul provocat de român a fost, conform Casei Albe, unul „minor”. Șoferul român a fost lovit ușor la o mână, în timp ce celălalt nu a fost rănit, totuși, un echipaj de urgență i-a examinat pe cei doi. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.
Mașina în care se afla președintele american, botezată „The Beast” (Bestia – eng.) nu a fost implicată în impact.
Preşedintele Joseph Biden, de confesiune romano-catolică, şi soţia sa, Jill Biden, au fost primiţi vineri în audienţă de Papa Francisc, la Vatican, iar întrevederea a durat aproximativ o oră şi un sfert, conform site-ului Agensir.it, citat de Mediafax.
Papa Francisc şi Joseph Biden au discutat şi despre teme politice internaţionale, în contextul reuniunii Grupului naţiunilor dezvoltate şi emergente (G20), care se desfăşoară la Roma sâmbătă şi duminică.
Ulterior, președintele Joe Biden va participa la conferința ONU privind clima COP26, la Glasgow (Scoția), reuniune a liderilor mondiali considerată un moment crucial în lupta globală împotriva schimbărilor climatice.